27 ianuarie

Strania tragedie de la gurile Dunării. Nobili ruşi, pe un iaht plin cu aur, găsiţi morţi după eşuarea în condiţii misterioase.(PARTEA I)

Yachtul Ostara
             În 1920, yachtul Ostara a eşuat la Sfântu Gheorghe, după ce a fost prins de o furtună puternică. La bord se aflau membrii familiei de nobili ruşi de origine germană Skadovsky - Falz Fein şi echipajul. Niciunul nu a mai ajuns viu pe uscat. O parte dintre ei au fost găsiţi împuşcaţi. După două luni, alte două cadavre au fost găsite pe peninsula Sacalin.
Membrii familiei Skadovsky- Falz Fein au fugit spre libertate, dar yachtul Ostara, numit după numele unei zeiţe germanice, cu care au plecat la drum, spre Istanbul, a eşuat la Sfântu Gheroghe, cam la 100 metri de mal. Vasul a ajuns cu pânzele yachtului, ce erau îngheţate, şi în dimineaţa zilei de 20 februarie 1920 vasul s-a înţepenit în pragurile de nisip care formează lungi dune pe sub apă. Moartea nobililor care au fugit în urmă cu aproape 100 de ani de regimul bolşevic şi care au murit aproape de malul românesc al deltei, la Sfântu Gheorghe, rămâne un mister. Un al vas, plecat din Odessa, cu alţi nobili din familia Skadowsky, a ajuns în acea perioadă la Sulina. Informaţia a fost furnizată de realizatorul TV Florin Chiriac, care a săpat mult în arhive pentru a dezlega misterul. Adevărul este greu de aflat întrucât arhivele Primăriei Sfântu Gheorghe au fost distruse, şi nu se mai găsesc decât câteva acte, iar declarațiile martorilor sunt contradictorii. Un mister rămâne şi  numărul victimelor, care variază de la 7 la 11 membri.

Variantele morţii nobililor de pe Ostara 
              O primă variantă spune că ,  grănicerii români au deschis focul spre nava naufragiată. Se pare că între Iura Skadovsky şi militari a existat un dialog, nobilii ruşi cerând românilor să vină să îi salveze, promiţându-le că le vor construi o biserică din aur în zonă, însă soldaţii au fost la acea vreme mai interesaţi de comoara pe care bănuiau că se află pe vas şi i-a ucis şi au furat rublele de aur şi bijuteriile scumpe, scrie Florin Chiriac într-un articol despre tragedia yachtului Ostara pe care l-a publicat în „Anuarul Muzeului Marinei Române“ în anul 2007. O altă variantă ne-a oferit-o Vanea Ivanov, de 84 de ani, din Sfântu Gheorghe. El a trăit cu povestea navei Ostara de mic copil. A auzit povestea de la bătrânii satului şi apoi a dus-o mai departe. „Ei s-au apropiat de malul nostru, dar au crezut că furtuna i-a dus din nou în Rusia şi s-au împuşcat între ei, de teamă să nu cadă pe mâna bolşevicilor“, spune bătrânul. Nea Vanea nu crede că vreun mort de pe vas a fost îngropat creştineşte, ci că toţi s-au scufundat cu tot cu vas. Despre comoara de pe yacht? „Cineva spunea că erau foarte mulţi bani, că era o comoară, dar cine ştie“, se întreabă bătrânul.
              O altă variantă este aceea că Skadovsky a intrat în panică fiind convins că au eşuat într-o zonă controlată de Armata Roşie. Cum la bordul ambarcaţiunii se aflau şi mai multe femei şi, de teamă că vor fi violate, nobilul şi-a ucis întreaga familie şi apoi s-a sinucis.

Războiul civil dintre albi şi roşii 
                Yachtul Ostara nu avea ca punct final România, familia Skadovsky- Falz Fein intenţionând să ajungă la Istanbul şi de acolo în Germania şi Elveţia. Dar de ce fugeau din Odessa? Profesorul universitar Cristian Troncotă ne explică climatul istoric care a pus pe fugă nobilii din această parte a Europei. În anul 1917, Lenin a semnat un decret al păcii cu Germania şi Austro Ungaria, prin care Rusia a ieşit din război. Totodată, Lenin a emis şi un decret de autonomie, prin care Ucraina, Georgia, Turkmenistan şi Abhazia puteau să îşi declare independenţa. În realitate, se urmărea scăderea puterii ţarului Nicolae al II-lea al Rusiei. Între 1918 – 1919, a avuz loc războiul civil dintre albi (aristocraţi) şi roşii (bolşevici), iar Armata Roşie a ocupat republicile autonome, proclamând alipirea lor la URSS. Pe acest fond nobilii din aceste ţinuturi îşi luat averea şi fugeau din republicile unde Armata Roşie încerca să impună legea.

Familia Skadovsky
             
                Yachtul Ostara nu a fost un caz singular. Dr. Corina Apostoleanu, bibliograf la Biblioteca Judeţeană Constanţa, care a scris despre cazul eşuării navei în volumul „Amintiri despre o flotă pierdută“, pe care l-a semnat împreună cu Constantin Cumpănă, spune că lecturând presa din Bucureşti de la acea dată, a descoperit mai mult articole despre nave pline cu nobili ruşi care încercau să-şi câştige libertatea fugind cu familiile în diverse ţări din Europa. Mulţi au reuşit, însă Ostara rămâne una din cele mai misterioase tragedii din Delta Dunării. Ştirea că la gurile Dunării o întreagă familie şi-a găsit sfârşitul a ajuns şi peste hotare, la câteva luni de la producerea tragediei. Într-un articol apărut în ziarul New York Times în data de 17 aprilie 1920 se descria pe larg tragedia de pe Ostara. După titlul „Nobili găsiţi morţi pe un yacht rusesc. Crima misterioasă a membrilor unor renumite familii basarabene. Au încercat să intre în România, dar au fost opriţi de către soldaţi - averea de 14.000.000 de ruble rămasă neatinsă“, jurnaliştii relatau: „Bucureşti, 9 aprilie - descoperirea pe yachtul „Ostara”, eşuat la Sulina, la una din gurile de vărsare ale Dunării, a corpurilor a unsprezece nobili ruşi, bărbaţi şi femei, fiecare împuşcat în cap, şi niciun suflet viu la bord, a însemnat pentru autorităţile române una dintre cele mai misterioase tragedii ale bolsevismului în Marea Neagră. Cadavrele au fost identificate ca fiind membri ai importantei familii ruse Falz Fein şi Skadowski. Descoperirea a fost făcută de către soldaţi care, atunci când au urcat la bordul yachtului, au găsit cabina pe jumătate inundată şi unsprezece cadavre plutind. La bordul yachtului erau 14 milioane de ruble în aur şi bancnote şi bijuterii.

Sursa informațiilor : Florin Chiriac

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu