12 noiembrie

Mistrețul


             Mistrețul este un animal sălbatic ce se regăsește pe arii extinse din Europa, Africa și Asia , și-n Delta Dunării există o populație semnificativă . Seamănă cu porcul domestic, fiind neamuri apropiate: pielea este groasă, cu păr lung, capul mare cu râtul gros şi colţi mari, lungi, îndoiţi în sus. În Delta Dunării unde găseşte hrană abundentă tot timpul anului, poate atinge o greutate considerabilă. Îşi duce viaţa pe insulele de plaur având un comportament deosebit faţă de mistreţii altor regiuni .



            Îi place umbra pădurilor şi desimea stufului, din apropierea apelor şi a mocirlelor, în care se bălăceşte pe timp de arşiţă.
            În medie 15% din hrana sa este de origine animală și 85% vegetală. Preferă  terenurile umede, cu apă stagnantă, ceea ce în delta nu duce lipsă . Este un animal omnivor, hrănindu-se cu rădăcini și tulpini subterane, fructe de pădure, plante agricole, larve, râme, gasteropode, ouă de păsări, cadavre. Se hrăneşte cu ghinde, rădăcini, dar nu se sfiește să nu mănânce şi insecte, şerpi, ouă de păsări sau şoareci. Din punctul de vedere al hranei, mistrețul este și un dușman al oamenilor, adesea intrând în culturile și gospodăriile acestora provocând daune serioase .
________________________________________________________________________________

ŞTIAŢI CĂ… mistreţii din deltă se deosebesc de cei din păduri?
Mistreţii deltei au picioarele mai lungi şi colţii mai mari.
Porcul mistreț (și cel domestic) are anatomia aproape identică cu a oamenilor și organele lor pot fi folosite în transplante.
Este una din principalele surse de carne alături de pui, vaca, etc.
________________________________________________________________________________

             Mistrețul e un animal robust, lungimea corpului atingând 2m la masculi și 1,5 m la femele. Coada are o lungime de 15 - 20 cm, iar la vârf are un smoc mai păros. Botul este alungit și puternic, terminat cu un disc cartilaginos în care sunt plasate nările mistrețului. Dinții săi sunt puternici, caninii fiind foarte dezvoltați. Aceștia sunt recurbați, cu secțiune triunghiulară și lungime până la 28 cm, implantați în maxilarul inferior, cam 2/3 din lungimea lor, constituind o redutabilă armă de apărare. Pielea, fiind aspră și îngroșată, constituie și ea o armă de apărare.
             Fiecare picior are câte patru degete, din care două bine dezvoltate, cu copite puternice, iar celelalte două sunt rudimentare și plasate pe fața internă a piciorului, ca niște pinteni. Blana adulților este formată din peri lungi și aspri, despicați la vârf.
             Colţii apar la mistreţ în jurul vârstei de 10 luni, dar încep să se tocească la 16 luni. În continuare ei cresc în lungime până la vârsta de 7-8 ani, atâta timp cât creşterea acestora depăşeşte tocirea lor.
             Sunetele scoase de mistreţi seamănă cu cele emise de porcul domestic. Scroafele emit un grohăit scurt şi adânc când au intenţia de a-şi avertiza semenii ori de a speria duşmanii. Dacă intenţia este de a preveni ciurda asupra vreunui pericol scroafa pufăie puternic. Pufăie a avertisment şi atunci când un anume detaliu necunoscut i-a stârnit suspiciunea. Când mistreţii sunt atacaţi scot "zgomote de os", de fapt un clănţănit din măsele, iar când sunt puşi în inferioritate, guiţă ca şi porcul domestic. Doar vierii maturi nu se tânguie niciodată.
             Mistreţul are atât mirosul, cât şi auzul foarte fine. Văzul în schimb este mai slab, sesizând bine doar obiectele în mişcare. Are însă o memorie aparte a locului, astfel încât descoperă uşor orice detaliu nou apărut în peisaj.
             Greutatea vierilor poate atinge şi chiar depăşi, în situaţii de excepţie 300  kg, pe când a femelelor, chiar foarte dezvoltate, maximum 150 - 200 kg. De regulă, vierii puternici au circa 150 - 200 kg, iar scroafele bătrâne 120 - 150 kg.  În condiţii de libertate, mistreţii ajung rar la 18-20 de ani. În captivitate însă, această vârstă este frecvent depăşită, până pe la 30 de ani .
             Este ataşat locului de trai numai în măsura în care acesta îi oferă condiţiile necesare vieţuirii (hrană, linişte şi adăpost). În situaţiile în care aceste condiţii nu îl satisfac, se deplasează până la 30 - 40 km şi chiar mai mult, în căutare de locuri mai favorabile.
             Perioada de împerechere se declanşează o dată cu intrarea în călduri a primei scroafe. După montarea la rând a tuturor scroafelor din cârd, fiindcă acestea îşi sincronizează de regulă împerecherea, interesul vierului pentru acestea scade, şi se retrage în căutarea altui cârd cu scroafe nefecundate.
            Perioada de gestaţie durează 18 săptămâni, după care scroafele nasc 4-8 purcei fiecare, uneori mai puţini (scroafele tinere), alteori mai mulţi (chiar 10-¬12 în cazul scroafelor bătrâne). De reţinut este faptul că o singură scroafă nu poate creşte mai mult de 10 purcei, numărul acestora fiind limitat de numărul mameloanelor şi de obiceiul purceilor de a stăpâni fiecare câte un mamelon. Femela naște în interiorul unui cuib de ierburi și ramuri,pe care l-a construit chiar ea. Ea va rămâne aici timp de o săptămână apoi i se va alătura iar grupului împreună cu puii săi.Aceștia din urmă vor fi crescuți în mod comunitar,cu ceilalți pui,de unde și importanța sincronismului căldurilor,care favorizează acest sistem.Puii de mistreț vor fi înțărcați la vârsta de 3-4 luni.




           Fiind o forță a naturii , puternică și sălbatică , fiara neagră i-a fascinat întotdeauna pe oameni. Astăzi , populația de mistreți continuă să crească , fiara neagră fiind  vânatul nr.1 din Romania.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu