09 octombrie

Delta Dunării – un colț de paradis ( Partea I )

Delta Dunării – un colț de paradis ( Partea I )    

   
          Pentru a întelege de ce este atât de spectaculoasă Delta Dunării ar trebui știută marea diversitate de plante,copaci, pești, păsări și insecte ce se regăsesc aici . Pot fi văzute peste 1830 specii de copaci și plante , peste 2440 specii de insecte, 320 specii de păsări, 91 specii de moluște, 44 specii de mamifere,
10 specii de amfibieni, 11 specii de reptile, foarte multe dintre cele enumerate fiind declarate specii unice și monumente ale naturii . Pe lângă toate astea, trăiesc și 133 specii de pești, ceea ce constituie o sursă importantă de hrană pentru păsări și mamifere acvatice precum și o importantă resursă științifică.






          Delta Dunării reprezintă cel mai important loc de popas pentru păsările migratoare ce călătoresc între regiunea tropicală și cea arctică, cinci dintre cele mai importante drumuri de pasaj trecând pe aici. În afara de speciile migratoare, aici cuibăresc și un mare număr de specii rare, ca oaspeti de vară, dupa cum altele, oaspeți de iarnă, clocesc în nordul Europei și vin să-și petreacă iarna în deltă.

         Mai mult de jumătate din suprafața totală a rezervației (312.440 ha) o reprezintă ecosistemele naturale acvatice și terestre incluse pe lista zonelor cu valoare de patrimoniu, zone funcționale cu regim diferențiat universal (Convenția Patrimoniului Natural Universal UNESCO) precum și celor destinate reconstrucției ecologice. Restul suprafețelor includ zone îndiguite pentru piscicultură, agricultură și silvicultură (în jur de 80.000 Ha), suprafețe de teren proprietate privată sau publică de interes local din intravilanul localitatilor  (în jur de 29.000 Ha) precum și o zonă tampon marină de circa 103.000 hectare.




        Din punct de vedere geografic, Delta Dunării este cea mai umedă zonă a Europei, cea mai joasă și mai nouă regiune de câmpie, unde domină preponderent suprafețele cu înălțime mică în raport cu nivelul 0 al Mării Negre, cele mai mari înălțimi fiind pe grindurile marine din Letea ,de 13 m și din Caraorman, de 8 m. Față de nivelul 0 al Mării Negre, un procent sub 21% se află la o cotă negativă, restul de 79% situându-se peste nivelul mării. Altitudinea medie a Deltei Dunării este de 0.52 m.
         Adâncimile apelor din Delta Dunării sunt : 39 m pe brațul Chilia, 34 m pe brațul Tulcea, 26 m pe brațul Sfantu Gheorghe și 18 m pe brațul Sulina. Cea mai mare adâncime din Delta Dunării, excluzând brațele Dunării, se află în lacul Belciug, de 7 m, în restul lacurilor adâncimile nedepăsind 3 m (lacul Razim).

Relieful

        În ansamblu, Delta Dunării este o regiune plană cu o ușoară înclinare vest-est și o altitudine medie de 0.52 m. Raportul dintre uscat și apă variază permanent în funcție de oscilațiile debitului Dunării. La debite normale ale Dunării uscatul reprezintă aproximativ 20% din suprafață, în schimb, la apele cele mai mici, uscatul și apa ating  procente aproximativ egale (50%).
Relieful pozitiv din Deltă poartă numele generic de grinduri deși originea și aspectul acestora sunt destul de deosebite.
        Grindurile continentale, cele mai vechi grinduri, reprezintă resturi ale uscaturilor predeltaice, prinse în șesătura unor grinduri mai noi. Au o suprafață netedă și sunt acoperite cu o cuvertură de loess. Au o suprafață mai redusă în comparație cu celelalte categorii de grinduri (Chilia 61 km2) iar altitudinea absolută este atinsă tot pe grindul Chilia (6,5 m)
        Grindurile fluviale au caracter longitudinal și se desfășoară sub forma unor fâșii de-a lungul brațelor principale, a fostelor brațe sau a gârlelor mari, active, dar și a celor părăsite. Sunt rezultatul unei aluvionări mai intense față de restul Deltei. Altitudinea lor variază între 0,5 și 5 m iar lărgimea între 35 și 500 m. 
        Grindurile fluvio-maritime sunt caracteristice pentru partea răsăriteană a Deltei, fiind formate prin adăugarea succesivă a noi cordoane litorale, de nisip. Aceste grinduri au cea mai mare înălțime din Deltă (grindul Letea 12,4 m, grindul Caraorman 8 m) dar și cea mai mare suprafață (grindul Letea 105 km2, grindul Caraorman are o lățime de 6 km).
        Relieful negativ al Deltei este mult mai extins în comparație cu cel pozitiv. Se prezintă sub forma unor depresiuni largi situate între grinduri. Reprezintă arii cu un proces de colmatare mai puțin activ fiind acoperite permanent sau temporar cu apă. Spre deosebire de brațele active ale Dunării, unde adâncimile ating și – 39 m (pe brațul Chilia), în aceste depresiuni adâncimea nu coboară mai jos de  -3 m.

Hidrografia

             În dreptul localității Pătlăgeanca, Dunărea are un debit mediu de aproximativ 6.480 m3/s, acesta oscilând între 1.350 m3/s (cum s-a întâmplat în 1921) la apele mai mici și 15.500 m3/s la ape mari excepționale (în anul 1970). Dunărea transportă și o cantitate impresionantă de aluviuni care constituie "materia primă" pentru formarea deltei. Cantitatea de aluviuni transportată de Dunăre s-a micșorat de-a lungul timpului datorită măsurilor antierozionale luate de statele din bazinul Dunării. Astfel, în perioada postbelică Dunărea transporta  o cantitate de 79,5 milioane tone de aluviuni anual, iar la începutul anilor '90 cantitatea de aluviuni s-a redus la circa 48 milioane tone anual. Dintre aceste 7 milioane tone sunt depuse anual în Deltă iar restul este deversat în Marea Neagră.
            La Ceatalul Chiliei, Dunărea se desparte în două brațe, Chilia și Tulcea, iar la est de Tulcea, brațul Tulcea se desparte la rândul său în alte două brațe, brațul Sulina și brațul Sf. Gheorghe.
Brațul Chilia este cel mai nordic braț al Dunării. Are un curs meandrat, formând la vărsare a deltă secundară. Transportă aproximativ 60% din volumul de apă al Dunării.
Brațul Sulina este brațul central al Dunării. Are un curs rectiliniu și transportă volumul cel mai mic de apă (aproximativ 18% din debitul Dunării). La vărsarea în Marea Neagră formează un grind (insulă în curs de formare) cunoscută sub numele de Bara de la Sulina. Cu toate că transportă cel mai mic volum de apă este cel mai navigat fiind amenajat pentru pătrunderea navelor de mare tonaj.
Brațul Sf. Gheorghe este brațul sudic al Dunării. Are un curs meandrat iar la vărsare formează insulele Sacalin (considerate deltă secundară în curs de formare). Transportă aproximativ 22% din debitul Dunării.
           În cuprinsul Deltei se găsesc numeroase lacuri care se grupează, de obicei, în complexe precum: complexul lagunar Razim (format din lagunele Razim, Golovița, Zmeica și Sinoie), complexul lacustru Roșu-Puiu-Lumina (la est de grindul Caraorman), Merhei-Matița-Babina-Roșca (între grindurile Letea și Chilia). Brațele și lacurile Deltei sunt legate între ele printr-un complex sistem de gârle și canale artificiale, a căror lungime este estimată la 1.700 km.

Clima

          Ținând cont de poziția geografică și de altitudine, clima Deltei Dunării ar trebui să fie de nuanță continental excesivă, însă numeroasele suprafețe acvatice (brațele Dunării, lacuri, mlaștini, Marea Neagră) acționează ca niște factori moderatori. Într-adevăr, în spațiul deltaic se înregistrează cantitatea cea mai mică de precipitații din țară (440 mm/an în vestul Deltei și 359 mm/an la Sulina iar în anii mai secetoși se pot înregistra și 250 mm/an) deși evaporația de la suprafața apei este ridicată 950 – 1000 mm. Temperatura medie anuală variază între 11 și 14,5°C.

Partea a II a din Delta Dunării – un colț de paradis va continua cu aspectele legate de vegetația, fauna si soluri .


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu